8 mai 2011

Musaca de cartofi

Ingrediente necesare:
- 1 kg cartofi
- 500-600 gr. carne tocata
- 2 cepe
- 1 ardei gras
- 250 gr suc de rosii
- 2 oua
- 1 lingura faina
- sare
- piper
- cimbru
- patrunjel

Mod de preparare:

Cartofii bine spalati se fierb intregi, in coaja, in apa cu sare.
Cand s-au racit se curata de coaja si se taie in felii .
Intr-o craticioara calim ceapa si ardeiul pentru cateva minute cu 4-5 linguri ulei dupa care adaugam carnea tocata, sare, piper si un praf de cimbru.
Se amesteca toate si se calesc inabusit la foc mic pana scade apa pe care a lasat-o carnea.
Dupa ce s-a racit aceasta compozitie se amesteca cu sucul de rosii , ouale crude, faina, 1/2 lingurita sare, patrunjel tocat fin. Compozitia va fi ca un sos.
Intr-un vas termorezistent  uns bine cu unt si tapetat cu pesmet se aseaza un strat de felii de cartofi peste care se aseaza jumatate din compozitia de carne, urmat de un alt strat de cartofi , restul de carne si un ultim strat de felii de cartofi asezati felie langa felie.
In cratita in care a fost carnea se sparge un ou, se bate bine si se intinde deasupra musacalei .
Se presara cu o lingura de pesmet sau cascaval ras si se pun cateva bucatele de unt.
Vasul se da la cuptor la foc potrivit pentru 30-40 de minute.

3 mai 2011

Pandispan vanilat

Ingrediente necesare:

Pentru blat:
- 6 oua
- 1 cana cu faina
- 1 cana cu zahar
- 3 plicuri zahar vanilat

Pentru crema:
- 5 oua
- 5 linguri cu faina
- 250 gr. zahar
- 2 plicuri zahar vanilat
- 1 litru lapte
- unt cat o nuca
- cacao

Mod de preparare:

Se zbat albusurile spuma adaugand treptat zaharul si zaharul vanilat.
Adaugam faina in ploaie si galbenusurile de oua.

Turnam compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt si dam la cuptor pentru apriximativ 30 -35 minute.

Intre timp pregatim crema de vanilie astfel:
Se pune 1/2 litru lapte la fiert, la foc mic.
Se freaca galbenusurile cu zaharul, zaharul vanilat si faina adaugate treptat si se adauga si cealalta jumatate de litru de lapte.

Se toarna totul peste laptele care este la fiert si se amesteca continuu cu un tel.
Dupa ce se ia de pe foc, se lasa la racit.
Se zbat spuma albusurile de ou si se adauga in crema rece impreuna cu untul si se amesteca bine.
Cand blatul este gata si s-a racit, se taie in doua sau trei foi si intre blaturi se intinde crema de vanilie.

Peste ultimul strat de crema se presara cacao si/sau ciocolata rasa.

Delicioasa!!!!!!!